Povestea lui Victor , bărbatul care a vândut Turnul Eiffel de două ori, drept fier vechi

Era anul 1925 și Victor Lustig stătea în camera sade hotel din Paris, citind un articol din ziar despre Turnul Eiffel. Această structură gigantică fusese construită pentru Târgul Mondial de la Paris, din 1889, șitrebuia să fie demontată în 1909.

Dar, din cauza înălțimii sale, a fost folosită ca turn de radio, fiind foarte utilă pentru interceptarea conversațiilor telefonice ale germanilor, în timpul Primului Război Mondial. Acum, însă, turnul eraruginit și avea nevoie de reparații, însă întreținerea era costisitoare.

În articolul pe care Victor Lustig îl citea era precizat faptul că statul întâmpină dificultăți în găsirea banilor pentru întreținerea Turnului Eiffel. Articolul reporterului s-a încheiat cu sugestia de a vinde turnul ca o opțiune rezonabilă.

Acesta a fost momentul în care Victor Lustig apus la cale să vândă turnul. Nu conta cănu îi aparținea – era fost doar un detaliu minor. Victor a prețuit acțiunea, fiorul și neprevăzutul. Era pofta criminalității sale.

Potrivit biografiei incerte a lui Lustig (realizată în baza detaliilor din interviurile sale din închisoare), el s-a născut în Hostinné, un orășel din Austro-Ungaria, care este astăzi Republica Cehă.

Unul dintre scenariile sale a descris membrii familiei sale ca fiind „cei maisăraci țărani din oraș”, în timp ce, într-un alt interviu, acesta a afirmat că familia sa era înstărită și a primit o educație bună, învățând să vorbească cel puțin cinci limbi.

Dar cea mai mare plăcere a lui Victor a fost escrocarea oamenilor, folosindu-se deșarmul său. După școală, afost arestat pentru că fura din buzunare și făcea înșelătorii cu cărțile de joc. Apoi, însă, a început să lucreze pe navele care făceau curse între New York și Paris.

Ce însemna muncă pentru Victor Lustig? Ei bine, acesta păcălea oamenii, desigur. Bărbatul eraîntotdeauna îmbrăcat elegant și se pricepea foarte bine la cuvinte, calități care i-au adus porecla de „contele”.

La bordul navelor maritime pline de călători bogați Victor Lustig vindea cutii care tipăreau bani. Acestea erau confecționate din lemn de cedru și tipăreau bani, utilizând un sistem pe pază de radiu. O cutie costa între 20.000 și 30.000 de dolari, iar mecanismul ei era simplu.

Victor Lustig îi mințea pe potențialii clienți că această cutiescoate câte o bancnotă de 100 de dolari la fiecare șase ore, dacă introduc în ea două bancnote de 100 de dolari. Sute de oameni au cumpărat cutia, însă atunci cândîși dădeau seama că totul a fost o minciună, Lustig era de negăsit.

Totuși, acea “muncă” începea să-l plictisească. Căuta ceva nou șiincitant, iar vânzarea Turnului Eiffel is-a părut o idee strălucită.

n primul rând, Lusting și-a făcut rost de un nou act deidentitate fals. Apoi, a tipărit hârtii false cu emblema departamentului guvernamental responsabil cu clădirile publice. S-a apucat de treabă, a invitat deținătorii primelorcinci companii care se ocupau cu fierul vechi din Paris la hotelul Crillon, care era un loc popular pentru întrunirile oficiale. La întâlnire, acesta s-a recomandat ca fiind un oficial guvernamental și le-a explicat afaceriștilor că guvernul francez intenționează să vândă Turnul Eiffel din cauza costurilor de întreținere ridicate. Desigur, aceasta era o achiziție controversată, așa că necesita o discreție maximă.

După prânz, Victor i-a convins pe cei cinci potențiali cumpărători să viziteze turnul. Un echipaj demuncitori s-a întâmplat să fie acolo, măsurând și evaluând turnul pentru a începe reparațiile. Însă acest lucru nu a fost un impediment pentru Victor, care le-aspus afaceriștilor că muncitorii sunt acolo pentru a pregăti demontarea celor 7.000 de tone de fier. A prezentat legitimația falsă la intrarea în turn și și-a dus grupul să inspecteze marfa.

Lustig știa “să citească oamenii”, așa că și-a ales imediat victima: André Poisson, un bărbat cuo stimă de sine scăzută, care era nerăbdător să-și facă un nume în Paris. Când s-au întâlnit a doua zi, André Poisson a mărturisit căsoția sa are unele îndoieli cu privire la întreaga afacere. Vicleanul Lustig l-a liniștit, spunându-i că, în ciuda faptului că este un oficial guvernamental, elnu câștigă mulți bani și tocmai de aceea afacerea trebuie să fie secretă.

Astfel, Lustig s-a oferit să-i garanteze lui Poisson contractul, înschimbul unei “mici atenții”. Poisson era sigur că aproape orice funcționar guvernamental era corupt, așa că a mușcat momeala, plătind mită, plus prețul pentru Turnul Eiffel.

De îndată ce Victor a încasat banii, a și fugit la Viena. Acolo, acesta citea ziarele în fiecare zi, așteptând să-și vadă numele pe prima pagină. A așteptat și a așteptat, dar Poisson nu a depus plângere la poliție pentruînșelăciune. De ce? Când acesta s-a dus la sediul Poștal și de Telegraf cu contractul de vânzare, pentru a întreba când va fi dezmembrat turnul, funcționarii au râsde el. Poisson afost atât de stânjenit de faptul că a fost înșelat, încât – pentru ca să nu-i fie distrusă reputația în oraș, acesta nu a spus nimănui – nici măcar poliției – de “marea afacere pe care a făcut-o”.

Când Victor și-a dat seama ce s-a întâmplat, s-a întors la Paris pentru a revinde turnul. El a trimis alte cinci scrisori către diferite companii care se ocupau cu fierul vechi și a repetat întregul proces. De data aceasta, însă, potențialul cumpărător a făcut ceva mai multe verificări, a aflat că este o înșelătorie și a mers la poliție. Victor a scăpat la timp, fugind în America, dar fără încasările din cea de-a doua vânzare.

În Statele Unite ale Americii, Lustig a revenit la vânzarea casetei sale care tipărea bani. S-a folosit de identități false și a reușit să scape de închisoare de nenumărate ori. De asemenea, a început o afacere cu bani falși – „Banii Lustig” – iar businessul său cu numerar falsificat a fost atât de mare încât se credea că va deveni o problemă serioasă pentru economia americană.

Totul s-a încheiat când iubita gelosă a lui Lustig l-a trădat la Agenția Federală ca un act de răzbunare. În cele din urmă, acesta a fost prins în 1935 și condamnat la 20 de ani în închisoarea Alcatraz. Însă, 12 ani mai târziu a murit, în 1947.