CUM A UMILIT-O FOSTA SOȚIE A LUI RĂZVAN PE LIDIA ! MESAJ TRANSMIS CÂNTĂREȚEI DUPĂ CE S-A SPUS CĂ S-A DESPĂRȚIT DE „MATINALUL” DE LA ANTENA 1

razvanel

Răzvan Simion și Diana au divorțat în anul 2015, iar ”vinovată” pentru această despărțire a fost Lidia Buble. ”Matinalul” de la Antena 1 a început o nouă viață a lături de Lidia, iar de atunci cei doi sunt de nedespărțit. În ultima vreme, s-a speculat pe marginea unui subiect ”fierbinte”, și anume acela că Lidia și Răzvan s-ar despărți. Nu iese fum fără foc, este adevărat, dar cei doi au tratat astfel de zvonuri cu o indiferență… suverană.

Răzvan și Diana au fost împreună timp de 15 ani, însă totul s-a transformat într-un eșec după ce ”matinalul” a fost subjugat de farmecele incontestabile ale Lidiei. Diana a declarat, de mai multe ori, că Răzvan va face mereu parte din viața ei – fiind și tatăl celor doi copii -, numai că, la un moment dat, a oferit și o declarație ceva mai… acidă.

”El face parte din mine, din trecutul meu, la fel cum şi eu fac parte din el, din trecutul lui, am trăit o poveste de iubire de care nu mulţi au parte, şi îmi doresc din suflet ca măcar amintirile noastre să rămână vii şi nepătate de mizeriile care au făcut ţăndări povestea noastră. Au trecut aproape cinci ani de când uşile acestei poveşti au fost închise, şi tot ce îmi doresc acum e să nu le mai forţeze nimeni… Cât despre adevăr, el va rămâne mereu cel ştiut şi trăit de noi, şi niciodată nu va putea fi cu adevărat înlocuit de rânjetul strâmb al măştii care poartă semnătura „adevărului” în faţa reflectoarelor”, s spus Diana, potrivit playtech.ro.

”El și-a făcut curajul de a mă aborda”
Răzvan Simion și Lidia Buble au o relație de mai bine de cinci ani. Chiar dacă în momentul de față lucrurile nu merg prea bine – conform zvonurilor, ce-i drept -, nimeni nu crede într-o separare definitivă.

„El şi-a făcut curajul de a mă aborda. Apoi au urmat şi primele noastre întâlniri… Iar eu, când ştiam că se apropie momentul să plece, plângeam. Deşi ştiam că urma să ne vedem a doua zi. Dar plângeam de fericire şi de dor, pentru că abia aşteptam să-l văd iar. Nu mi s-a întâmplat asta cu nimeni altcineva în afară de el”, declara Lidia Buble acum ceva timp și mărturisea că legătura dintre ei este una incredibilă.

Loading...