PSD cere capul lui Nelu Tătaru. Ministrul Sănătății, la un pas de demitere

PSD cere demisia ministrului Sănătății Nelu Tătaru. Moțiunea simplă împotriva ministrului este dezbătută astăzi în Camera Deputaților, după ce marți a fost prezentat textul ei în

plen de deputatul PSD Georgeta Holban. Moțiunea simplă inițiată de social democrați împotriva lui Tătaru se numește „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” și urmează să fie votată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor. Ce acuzații îi aduc social-democrații lui

Nelu Tătaru. Social – democrații îl acuză pe Nelu Tătaru că în ultima perioadă a dat mai multe tunuri și a fost preocupat să facă numiri controversate în consiliile de la Unifarm sau Antibiotice Iași. De asemenea, ministrul este acuzat că a blocat testarea în masă a bucureștenilor

inițiată de primarul general al Capitalei Gabriela Firea. În textul moțiunii simple se vorbește și despre faptul că șeful de la Sănătate ar fi vândut la farmacia soției sale măști la suprapreț în perioada stării de urgență. „Sănătatea românilor este sau ar trebui să fie pe primul loc în lista de priorităţi a oricărui guvern, a oricărui administrator pus să gestioneze un sistem

de care depinde viaţa şi bunăstarea noastră, a tuturor. Din păcate, actualul Guvern a însemnat o listă interminabilă de eşecuri, minciuni şi inactivitate în domenii cheie. ‘Sănătatea nu este prioritate’ – ne spune ministrul PNL de la Finanţe. Tot din păcate, deşi nu ne aşteptam să

fie altfel, s-a confirmat că un domeniu atât de tehnic precum sănătatea şi atât de important reprezintă unul din marile eşecuri ale Guvernului PNL cu costuri grave şi de neimaginat, cu repercusiuni asupra tuturor cetăţenilor României. După ce fostul ministru al Sănătăţii a vrut să ‘privatizeze’ sănătatea, actualul ministru PNL al Sănătăţii se ocupă de ‘tunuri’, ‘vânzări

de mască fără bon’, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte ‘tunuri’, gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ”, se arată în textul moţiunii simple. Ministrul Tătaru,

prima reacție la acuzațiile PSD. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi, în Parlament, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, că nu ar fi drept faţă de populaţie şi de corpul medical să plece în aceste moment. Tătaru a spus că ar fi dorit ca cineva să îi ceară demisia în

perioada martie-aprilie, când „se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare”. „La punctul trei se vorbeşte de demisie de onoare. Mă bucură să găsiţi la mine onoare. Cât despre demisie, aş fi vrut să mi-o ceară cineva în martie-aprilie, când se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare şi în această ţară. Am o onoare, voi avea în continuare.

Nu ar fi drept faţă de populaţia acestei ţări şi faţă de corpul medical să plec în aceste momente”, a spus ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres. Ministrul a afirmat că acuzațiile din moţiunea simplă sunt dureroase, în contextul în care de 30 de ani este în slujba pacientului, scrie redactia.ro

Loading...